Trei cetăţeni români au fost răniţi într-un accident grav petrecut pe Insula italiană Sardinia, o româncă în vârstă de 20 de ani fiind în stare gravă, informează Mediafax.
Accidentul a avut loc astăzi înainte de prânz, lângă localitatea Arzachena (Bassacutena) din Sardinia. Un automobil marca BMW 320 a lovit un parapet de granit, în urma impactului trei tineri români fiind răniţi şi transportaţi la spital.
O tânără în vârstă de 20 de ani a fost cel mai grav rănită, ea fiind transportată cu elicopterul la Spitalul din Olbia. Autorităţile italiene încearcă să afle cauzele producerii accidentului.